8 mai 2024

Ce este intinderea musculara?

Intinderea musculara este o leziune ce are loc, de obicei, din doua motive: fie muschiul a fost intins dincolo de limitele sale, fie a fost fortat sa se contracte prea puternic. In cazurile usoare, doar cateva fibre musculare sunt intinse, iar muschiul ramane intact si puternic. In cazurile severe, insa, muschiul afectat poate fi rupt si nu mai poate functiona corespunzator.

Intinderile musculare sunt impartite in mai multe grade, in functie de severitate:

  • Gradul I: doar cateva fibre musculare sunt intinse sau rupte. Desi muschiul afectat este dureros, are o forţa normala.
  • Gradul II : sunt afectate un numar mai mare de fibre musculare, durerea este mai accentuata. Pot apare vanatai si pierderea vizibila a forţei musculare.
  • Gradul III: in acest caz muschiul se poate rupe in doua bucati separate sau se desprinde de tendon. Aceasta este o leziune grava care determina pierderea completa a functiei musculare, precum si dureri considerabile şi inflamaţie locala.

Cauze

Mulți oameni se confruntă cu intindere musculară acută din cauza:

  • lipsa incalzirii corespunzatoare inainte de activitatea fizica;
  • flexibilitate redusa;
  • suprasolicitare si oboseala;
  • alunecare;
  • saritura;
  • alergare;
  • aruncare;
  • ridicare a unei greutati mari;
  • ridicare dintr-o pozitie incomoda.

Simptome

  • Durere si sensibilitate musculara, in special dupa o activitate care intinde sau contracta puternic muschiul – durerea creste de obicei atunci cand miscati muschiul, dar se amelioreaza prin repaus.
  • Umflaturi si echimoze.
  • Spasme musculare.
  • Slabiciune musculara.
  • Restrictie in amplitudinea de miscare.

Diagnosticarea

Medicul specialist va va intreba ce tip de activitate a declansat durerea musculara si care au fost senzatiile in momentul efectuarii acelei activitati. De asemenea, veti fi intrebat care sunt simptomele resimtite, daca exista o senzatie de amorteala la nivelul picioarelor sau orice alte simptome care pot indica o problema medicala mai grava.

Apoi, medicul va va examina, verificand sensibilitatea musculara, spasmele, slabiciunea sau scaderea flexibilitatii musculare. Daca acest examen indica o intindere musculara usoara sau moderata, probabil ca nu veti avea nevoie de teste suplimentare. Cu toate acestea, daca exista incertitudini cu privire la diagnostic, este posibil sa fie nevoie de teste imagistice (ecografie, RMN).

Tratament

Daca aveti o intindere musculara de gradul I sau II, medicul va poate recomanda sa:

  • Faceti o pauza temporara de la efort fizic.
  • Aplicati gheata in zona lezata pentru a reduce inflamatia.
  • Luati medicamente antiinflamatoare si analgezice.
  • Daca aveti o intindere de gradul II sau III:
  • Pot fi recomandate fizioterapie si exercitii de reabilitare.
  • Medicul poate pune muschiul lezat in ghips timp de cateva saptamani.
  • Medicul poate considera ca este nevoie de o interventie chirurgicala.

Prevenire

Intinderiile musculare pot fi prevenite. Insa, este necesar sa urmati sfaturile noastre:

  • efectuarea exercitiilor de stretching (incalzire) inainte de a realiza activitati fizice solicitante;
  • optarea pentru pauze de relaxare intre activitatile fizice;
  • dozarea efortului in functie de rezistenta dobandita in urma antrenamentelor;
  • evitarea pozitiilor incomode;
  • evitarea mentinerii aceleiasi posturi pentru perioade lungi de timp;
  • efectuarea exercitiilor pentru relaxarea musculaturii.

Daca iti doresti sa practici un anumit sport, intreaba un antrenor care sunt pasii indicati. In acest mod, vei sti cu exactitate ce sa faci, vei obtine rezultate mai rapide si vei scadea riscul de accidentari. Iar in cazul in care esti o persoana sedentara si doresti sa faci miscare, incepe cu exercitii de intensitate usoara si creste gradul de dificultate treptat. Un antrenor iti poate fi alaturi, mai ales la inceput, cand ai nevoie de ghidare.

Pentru persoanele care stau mult timp pe scaun sau in picioare sunt recomandate pauzele la intervale de aproximativ 30 de minute. Cinci minute de pauza in care iti relaxezi musculatura sunt extrem de utile pentru a preveni intinderile musculare.

Posted in: Dureri musculare

Leave a Comment

Open chat
💬 Ai nevoie de ajutor?
Kinetomedical
Bună ziua 👋
Cum vă putem ajuta?